1 minut de citit

Agricultorii: Mistreţii ne distrug culturile de porumb

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia nefavorabilă în care se află producătorii agricoli, culturile de porumb ale acestora fiind distruse de mistreţi.

În acest sens, LAPAR a adresat o scrisoare deschisă ministrului agriculturii, Daniel Constantin, prin care îi solicită acestuia intervenţia penstru soluţionarea problemei. „Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, federaţie reprezentativă a producătorilor agricoli, prin prezenţa vă aduce la cunoştinţă o situaţie dramatică pentru mulţi fermieri în ceea ce priveşte distrugerea unor importante suprafeţe de porumb datorată înmulţirii populaţiei de mistreţi. De asemenea, vă precizăm că impactul social este foarte mare deoarece îi afectează mai ales pe fermierii cu suprafeţe mici”, se arată în scrisoarea LAPAR.

Agricultorii solicită ajutorul ministrului lor în vederea soluţionării problemei prin intermediul Ministerului Mediului. „Vă rugăm să interveniţi pe lângă doamna Ministru Delegat Ape Păduri Piscicultura- Lucia Ana Varga- Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pentru luarea măsurilor adecvate rezolvării acestui caz”,  adaugă reprezentanţii Ligii.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×