Fermierii din judeţul Hunedoara au obţinut una dintre cele mai bune producţii de grâu de după anul 1990. Aceştia au cultivat suprafeţe mari şi au respectat tehnologiile reuşind să recolteze chiar şi 4.500 de kilograme de grâu la hectar.
Pe ansamblu, producţia medie de grâu a fost de 3.600 de kilograme la hectar, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 30% comparativ cu recolta din vara anului trecut.
„Creşterile de producţie s-au datorat condiţiilor meteo foarte bune din acest an, dar şi faptului că asociaţiile mari agricole au lucrat mai mult teren şi au aplicat tehnologiile adecvate pentru culturile de păioase. În cazul asociaţiilor agricole mari au fost realizate producţii şi de peste 4.500 de kilograme de grâu la hectar. Se poate spune că a fost un an agricol favorabil, poate cel mai bun după 1990”, a declarat directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Hunedoara, Ioan Furcă.

Potrivit datelor DADR, în judeţul Hunedoara au fost recoltate toate cele 6.812 hectare cultivate cu grâu, de pe care s-au obţinut 24.714 tone de cereale, adică o medie 3.628 kilograme de grâu la hectar.
Producţii bune au fost obţinute şi la orz, unde producţia medie pe cele 349 de hectare cultivate a fost de 3.120 kg/ha, în timp ce la orzoaica de primăvară recolta medie pe cele 1.049 hectare a fost de 2.350 kg/ha.
În prezent, agricultorii sunt în plină campanie de recoltare a ovăzului, până acum fiind strânsă producţia de pe 468 de hectare, de pe care s-au realizat, în medie, 2.213 kg/ha. Au mai rămas de recoltat peste 1.000 de hectare ce au fost cultivate cu ovăz, specialiştii apreciind că producţia ce va fi obţinută va fi la fel de bună. sursa : Agerpres






