Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava a anunţat că va verifica, până la sfârşitul lunii septembrie, corectitudinea declaraţiilor a 2.400 de agricultori suceveni care au solicitat subvenţii de la Uniunea Europeană pentru terenurile cultivate.
Potrivit directorului APIA Suceava, Eugen Mogoş, fermierii verificaţi au fost aleşi aleatoriu şi reprezintă 4 % din totalul celor care au solicitat subvenţii pe terenul agricol lucrat.
Scopul acestei verificări este acela de a afla dacă sunt respectate bunele condiţii agricole şi de mediu, cerinţele în materie de gestionare şi cerinţele minime pentru măsurile de agromediu, iar în cazul în care se constată că nu sunt respectate cerinţele impuse se va diminua sau sista plata subvenţiei.
În 2012, în urma unor verificări similare, s-a constatat că aproximativ o sută de agricultori suceveni care primeau subvenţii de la APIA încălcau legea prin faptul că nu aveau terenul cosit sau deţineau suprafeţe împădurite. Sursa: Agerpres






