Peste 600 de fermieri din judeţul Teleorman au fost incluşi într-un program de controale făcute la faţa locului de specialişti ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) în vederea verificării suprafeţelor declarate în cererile unice de plată pentru anul 2013.
Potrivit şefului serviciului control din cadrul APIA Teleorman, Gheorghe Manea, în această acţiune de verificare sunt cuprinse peste 8.000 de parcele, cele mai multe fiind în zona de nord a judeţului, acolo unde există numeroase exploataţii agricole de dimensiuni mai mici.
„Dacă solicitantul de sprijin financiar refuză sau restricţionează accesul reprezentanţilor APIA în exploataţia agricolă, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea privind acest tip de subvenţie acordată de la UE şi din bugetul naţional devine neeligibilă”, susţin reprezentanţii APIA.
În acest an la APIA Teleorman au fost depuse peste 21.300 de cereri de sprijin financiar pentru o suprafaţă totală de aproximativ 434.620 de hectare. Sursa: Agerpres






