Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a primit, în perioada 1 martie – 10 iunie 2013, peste un milion de cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2013, informează Agenţia.
Potrivit APIA, în campania 2013 au fost depuse 1.044.593 cereri de plată pentru o suprafaţă totală de 9.883.807,16 hectare. Din totalul cererilor, 99,9% au fost depuse utilizând aplicaţia electronică IPA Online, pentru 99,88% din suprafaţa solicitată la plata sprijinului financiar pe suprafaţă.
Suceava – cele mai multe cereri, Timiş – cea mai mare suprafaţă solicitată la plată
Cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele Suceava (57.724 cereri), Dolj (50.620 cereri), Olt (40.900 cereri) şi Maramureş (40.055 cereri).
Cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele Timiş (535.001,91 ha), Constanţa (498.303,08 ha), Dolj (445.027,39 ha) şi Teleorman (434.626,62 ha), precizează APIA.
Perioada iniţială de depunere a cererilor a fost 1 martie – 15 mai 2013, iar pentru cererile depuse în intervalul 16 mai – 10 iunie sunt percepute penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Nici o cerere de sprijin depusă după data de 11 iunie 2013 nu mai este admisă la plată pentru anul 2013.
Bani mai puţini din cauza suprafeţei mai mari solicitate la plată
Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Pachetul financiar prevăzut pentru pentru plăţile pe suprafaţă din bani europeni (SAPS) în 2013 se ridică la 1,264 miliarde euro, în creştere faţă de anul 2012, când a totalizat 1,043 miliarde euro. Cuantumul SAPS va fi de 145,07 euro pe hectar, cu 25,41 euro mai mult decât alocarea anului 2012, de 119,66 euro/ha. Cu toate acestea, în anul de campanie 2012, a fost aplicat un coeficient de reducere liniară din cauza creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu UE, iar fermierii au primit doar 107,82 euro/hectar.
Potrivit datelor APIA, în 2012 au fost depuse 1.079.181 cereri de plată pe suprafaţă, pentru aproape 9,812 milioane hectare.






