Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2013 (IWCB 2013) se va desfăşura în perioada 23-26 mai 2013, la Bucureşti.
Organizat la iniţiativa Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Viti-Vinicole (ONVPV), de către Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), în parteneriat cu ASER Wineconsulting, sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), a ajuns la cea de a X-a ediţie şi grupează 45 de ţări producătoare şi consumatoare de vin din lume.
Concursul este organizat în conformitate cu Normele concursurilor internaţionale de vinuri elaborate de OIV, iar aprecierea probelor va fi făcută de un juriu internaţional ai cărui membri sunt recunoscuţi prin experienţa şi profesionalismul lor.
Echipa care a preluat organizarea Concursului are convingerea că aceasta competiţie va ajunge una dintre cele mai importante din lume. O ţintă pentru următorii trei ani este atragerea a peste 2000 de probe în Concurs.
Rigoare, ierarhizare, comunicare
În acest fel, IWCB poate fi principalul instrument de calibrare şi comunicare pentru piaţa vinului din această parte a globului, cu influenţe benefice majore pentru toţi producătorii de pe oricare continent. Evenimentele asociate, canalele media, expunerea directă către entuziaşti şi iubitori ai vinului, trofeele, diplomele şi însemnele care vor însoţi în piaţă sticlele cu vinurile premiate, constituie elemente de forţă în creşterea notorietăţii, implicit a vânzărilor, a vinurilor de calitate certificată.
Regulamentul OIV, respectat cu sfinţenie, asigură competenţele, rigoarea şi obiectivismul în apreciere.





