Aproximativ un sfert din producţia de cartofi de anul trecut din Harghita este încă nevândută, unii dintre producători fiind decişi să reducă suprafaţa cultivată din cauza problemelor pe care le-au întâmpinat în comercializarea recoltei.
Potrivit directorulului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Torok Jeno, aproximativ 25-30 la sută din recolta anului trecut nu a fost încă vândută, chiar dacă în ultima vreme au început să mai vină în judeţ cumpărători.
Acesta a explicat că producătorii mari, care au relaţii şi care se află în localităţi cu acces la drumurile naţionale, au vândut deja cartofii din stoc, atât cei de consum cât şi cei de sămânţă, dar probleme întâmpină cei din localităţi mai izolate. „Au început, în ultima vreme, să apară cumpărători, atât pentru cartofii de consum cât şi pentru cei de sămânţă. Probabil s-au mai redus stocurile şi în Germania şi Polonia, de unde se fac importuri. Până acum a fost o mişcare foarte slabă, o perioadă lungă de timp nu s-a vândut mai nimic”, a spus Torok Jeno.
Preţul cu care se vând cartofii, în prezent, este mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru cartofii de consum este cuprins între 90 bani şi un leu, pe kilogram, iar pentru cei de sămânţă între 60-70 de bani. „Preţul este dublu faţă de anul trecut şi compensează un pic lipsa de producţie din 2012”, a precizat directorul DADR Harghita. sursa: Agerpres






