2 minute de citit

50 de localităţi din judeţul Suceava au fost incluse în Campania ‘PNDR vine în satul tău’

Campania Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ”Caravana fondurilor europene pentru un sat european” se va derula în 50 de localităţi sucevene, în perioada 18 martie – 30 aprilie, vizând informarea beneficiarilor PNDR 2007 – 2013, precum şi a potenţialilor beneficiari, cu privire la derularea fondurilor europene derulate prin PNDR. 

Potrivit directorului Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava, Mihai Moraru, această campanie se desfăşoară sub formă de caravane informative, prin parcurgerea de către 15 rulote expoziţionale a unui traseu naţional, în peste 3.200 de comune, unde se vor acorda informaţii specifice şi se vor distribui materiale informative şi promoţionale necesare susţinerii procesului comunicaţional.

Prima etapă a caravanei va avea loc în perioada martie – mai 2013, având programate 1.430 de întâlniri, iar cea de-a doua etapă se va defăşura în perioada iunie – octombrie 2013 şi va acoperi 1.850 de localităţi.
„Aceasta este cea mai amplă campanie de informare a fermierilor, a investitorilor şi a autorităţilor locale ce au beneficiat sau pot beneficia de fondurile europene acordate pentru dezvoltare rurală. Participanţii vor putea vizita rulota expoziţională şi vor avea acces la materiale informative actualizate, destinate beneficiarilor şi partenerilor instituţionali”.
Scopul final este creşterea indicelui de absorbţie corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR. sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×