Peste 50 de firme din domeniul industriei alimentare din România vor participa, în perioada 17-20 martie, la Târgul internaţional de produse alimentare şi băuturi – (International Food & drink Event – IFE) care va avea loc la Londra, în Marea Britanie, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR).
„Firmele româneşti vor împărţi un spaţiu de 309 metri pătraţi, localizat în zona pavilioanelor naţionale din cadrul Complexului expoziţional ExCel. România va prezenta produse din sectoarele de carne, panificaţie, patiserie şi dulciuri, apa minerală şi plată, ceaiuri, condimente, vinuri, produse lactate şi uleiuri vegetale. La standul APAR, vizitatorii vor putea degusta magiunul de Topoloveni şi întreaga gamă de dulceţuri a aceluiaşi producător, singurul IGP înregistrat al României. Publicul londonez va putea savura renumitul muştar de Tecuci, vinurile Paganus şi România Pitorească de la Domeniile Dealu Mare – Urlaţi, precum şi gama de vinuri româneşti de la Ciumbrud, reunite sub brandul Domeniile Boieru”, se arată în comunicatul citat.
Pentru ediţia IFE 2013, organizatorii locali estimează un număr de circa 30.000 de vizitatori, din care aproape 4.000 străini. sursa: Agerpres





