Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, adună la grămadă subvenţiile acordate din fonduri europene, pentru care nici el, nici Guvernul din care face parte nu au nici un merit, cu cele din bugetul naţional şi replică tuturor criticilor că sprijinul pe care îl primesc agricultorii în acest an este mult mai mare decât anul trecut, poate chiar cel mai mare pe care producătorii agricoli din România l-au primit vreodată.
Toate acestea, ca cifrele să dea bine la public, mai ales la publicul de la oraş (ca fapt divers: Daniel Constantin candidează la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 pentru un loc de deputat într-un colegiu din oraşul Piteşti, jud. Argeş, şi nu în mediul rural), pentru că pe fermieri e greu să îi păcălească: aceştia ştiu cu câţi bani vor rămâne în cont.
După calculele, de altfel corecte, prezentate de Constantin, în 2011 agricultorii români au primit în contul SAPS (plăţi directe pe suprafaţă din bani europeni) + CNDP în sectorul vegetal (plăţi naţionale directe complementare din bugetul naţional), un total de 133,07 euro/ha. În 2012, SAPS + CNDP se ridică la 154,66 euro/ha, mai mult cu 16,2% faţă de 2011.
Tupeul electoral merge şi mai departe şi adună la subvenţia pe suprafaţă şi ajutorul de minimis pentru secetă, de 100 lei/ha, astfel încât să se poată spune că subvenţiile acordate agricultorilor români în acest an au crescut cu 32,7% faţă de anul trecut. Ce omite să spună este că cei 100 lei/ha îi vor primi doar câteva sute de mii de gospodării de subzistenţă, persoane fizice, care deţin maxim 10 ha de teren, nicidecum toţi agricultorii care lucrează teren agricol şi care primesc plăţi directe pe suprafaţă.
EVOLUŢIA SPRIJINULUI DIRECT ACORDAT FERMIERILOR ÎN PERIOADA 2011-2012
Sursa: MADR
Forma de sprijin | 2011 | 2012 | Creştere procentuală |
SAPS-CNDP | 133,07 euro/ha | 154,66 euro/ha | 16,2% |
SAPS-CNDP-Ajutor de minimis | 133,07 euro/ha | 176,66 euro/ha | 32,7% |
Ajutor de minimis | 0 | 100 lei/ha | 100% |
În realitate, cifrele arată astfel: în 2011, SAPS a fost de 100,65 euro/ha, iar CNDP în sectorul vegetal – de 32,42 euro/ha. Din cauza creşterii suprafeţei eligibile la plată faţă de suprafaţa de referinţă de 8,7 mil. ha negociată cu UE, sumele pe care agricultorii le-au primit au fost însă ceva mai mici. Din SAPS, aceştia au primit cca. 95 euro/ha şi o reducere a fost aplicată şi pentru CNDP.
În 2012, SAPS este 119,66 euro/ha, în timp ce CNDP în sectorul vegetal – 35 euro/ha. Aşadar, creşterea reală a sprijinului acordat din bugetul naţional cu care se poate „lăuda” ministrul Daniel Constantin este de 2,58 euro/ha. Cum şi anul acesta suprafaţa eligibilă la plata sprijinului direct a crescut, agricultorii vor primi în contul SAPS numai 107 euro/ha. Dacă acelaşi coeficient de reducere liniară comunicat de APIA, de 90,0667%, se aplică şi în cazul CNDP, calculul arată că fermierii români vor primi în contul CNDP doar 31,5 euro/ha, fără a mai pune la socoteală taxe şi impozite şi o inflaţie care, conform prognozei BNR, va fi de 5,1% la finalul anului 2012.
SPRIJINUL DIRECT ÎN SECTORUL VEGETAL ACORDAT FERMIERILOR ÎN PERIOADA 2011-2012
Forma de sprijin | 2011 | 2012 | Creştere nominală |
SAPS (fonduri europene) | 100,65 euro/ha | 119,66 euro/ha | 19,01 euro/ha |
CNDP (bugetul na]ional) | 32,42 euro/ha | 35 euro/ha | 2,58 euro/ha |
În ceea ce priveşte sprijinul pentru bivoliţa de lapte şi pentru taurine din rase de carne din zonele defavorizate, despre care ministrul Agriculturii susţine că se ridică la 187,5 euro/cap de bivoliţă, respectiv 300 euro/cap de taurină de carne, trebuie precizat că acestea sunt plafoanele maxime pe care crescătorii de animale le pot primi.
Şi pentru vaca de lapte din zone defavorizate sprijinul maxim poate merge până la 250 euro/cap de animal, dar acest plafon nu a fost plătit niciodată.
Pentru 2011, sprijinul a fost de 86,37 euro/cap de vacă, 21,12 mil. euro fiind împărţiţi pentru un efectiv de aproximativ 257.000 capete vaci de lapte eligibile, respectiv 74.911 de beneficiari. Pentru 2012, suma alocată programului de sprijinire a crescătorilor de bovine din zonele defavorizate a crescut la 30 mil. euro, dar aceşti bani vor fi împărţiţi între crescătorii de vaci de lapte, bivoliţe de lapte şi taurine de carne.






