Campania TVR „Agricultura – gustul vieţii” de informare şi promovare a Politicii Agricole Comune (PAC) a fost selectată la prima ediţie a competiţiei Communication Awards, organizată de Comisia Europeană pentru a marca 50 de ani de Politici Agricole Comune.
Campania, derulată în perioada iunie 2011 – martie 2012, a fost cofinanţată din fonduri europene nerambursabile atrase de TVR de la Comisia Europeană (CE). Au fost înscrise 118 proiecte de comunicare pe tema politicilor de agricultură şi dezvoltare rurală la următoarele categorii: comunicarea către acţionari, comunicarea către publicul larg, comunicări inovative şi acţiuni cofinanţate.
În campanie au fost vizate direcţii precum: evoluţia şi principalele beneficii ale Politicii Agricole Comune, noua reformă a PAC, politica de dezvoltare rurală, provocările conservării peisajului rural, dezvoltarea durabilă şi conceptele de planificare a utilizării terenurilor. De asemenea, dezbaterile din cadrul campaniei au abordat teme de interes major pentru public: tendinţele în materie de securitate alimentară, produsele alimentare şi procesele de producţie, semnificaţia noţiunilor bio şi eco, provocările legate de schimbările climatice şi dezvoltarea turismului în contextul conservării peisajului rural.
Ceremonia primei ediţii a Communication Awards 2012 va avea loc în data de 10 decembrie, la Bruxelles. sursa: Agerpres





