2 minute de citit

Expoziţia „PAC 50: Trecut, prezent şi viitor” 18 – 22 iulie 2012

În perioada 18 – 22 iulie 2012, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti va avea loc expoziţia „PAC 50: Trecut, prezent şi viitor”, organizată de Comisia Europeană.

Organizat cu ocazia aniversării a 50 de ani de Politicǎ Agricolǎ Comunǎ (PAC) în Uniunea Europeană, evenimentul ce va fi deschis de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, prezintă istoricul şi evoluţia acestei politici în serviciul cetăţenilor europeni, care, încă o dată, se adaptează aşteptărilor acestora printr-o reformă ce vizează creşterea competitivităţii economice şi ecologice a agriculturii europene.

Expoziţia a debutat pe 16 aprilie 2012 în Spania. Traseul acesteia include numeroase alte state membre UE precum Grecia, Olanda, Lituania, Portugalia, Bulgaria, Belgia, Luxemburg, Slovenia, Republica Slovacă, Ungaria, Cipru, Italia, Franţa, Germania, Polonia şi se va încheia la Bruxelles în luna decembrie.
Pe durata expoziţiei, vor fi organizate mai multe manifestări menite să reunească specialişti în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, beneficiari ai PAC, jurnalişti şi alţi actori preocupaţi de importanţa acestui sector în viaţa cetăţenilor.

Programul expoziţiei cuprinde şi conferinţa „Satul, lada de zestre a Europei – Dezvoltare rurală prin intermediul valorilor moştenite”, organizată de asociaţia „Cele mai frumoase sate din România” (AFSR).

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×