Compania Cotnari va expune în premieră Colecţia de diplome, medalii, cărţi şi vinuri vechi, în perioada 3-5 iulie 2012, la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti.
Peste 100 de diplome şi medalii câştigate la Concursurile internaţionale de vinuri, cărţi despre Podgoriile Cotnari şi vinuri de colecţie se vor afla timp de 3 zile în Rotonda Muzeului Literaturii Romane, pentru a putea fi admirate de doritori.
Potrivit organizatorilor, va fi un eveniment cultural, unic, al cărui debut va fi marcat de prezenţa unor invitaţi de excepţie din viaţa culturală şi socio- politică românească: membrii ai Academiei Romane, actori de prestigiu, specialişti din domeniul viti-vinicol, edili şi oameni politici şi presa de specialitate.
Somelierii de elită ai ţării vor fi şi ei acolo pentru a marca aşa cum se cuvine acest eveniment.






