Numărul producătorilor bio se dublează de la un an la altul, iar estimările Asociaţiei Bio România arată că în 2012, acest va ajunge la 20.000, în condiţiile în care anul trecut erau înregistraţi 10.000 de agricultori eco.
„Numărul producătorilor agricoli certificaţi în sistem ecologic era în 2010 de 3.300, pentru ca anul trecut să ajungă la 10.000. Până la finalul acestui an, estimăm că se va ajunge la 20.000 de fermieri certificaţi ecologic”, a spus Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Bio România.
Potrivit acestuia, foarte mulţi fermieri care practică agricultura de subzistenţă trec la agricultura ecologică, iar dacă se vor acorda subvenţii şi pentru perioada de conversie, se va înregistra o explozie a numărului de fermieri bio. La această dată se acordă subvenţii de 160 euro pentru fiecare hectar de teren certificate ecologic. „Noi am propus ca în viitoarea Politică Agricolă Comună pentru perioada de conversie să se acorde o sumă dublă. Astfel, propunerea noastră este ca în cei trei ani de conversie să se acorde câte 400 euro pentru fiecare hectar cultivat bio”, a spus şeful Bio România.
sursa: Agerpres





