În perioada 19-25 martie a.c. vor avea loc următoarele evenimente naţionale şi locale de interes pentru fermierii români.
• 19 martie – Conferinţă ALLTECH
Alltech prezintă al 26 – lea Turneu European de Conferinţe: Modelarea Tehnologiilor Viitorului: Calea spre un Viitor Profitabil.
Compania prezintă o pleiadă de noi tehnologii, cum ar fi nutriţia programată, epigenetica şi utilizarea algelor în nutriţia animalelor. De asemenea vor fi analizate şi instrumentele reţelelor de socializare, precum Alltech”s Ag Network, pentru a comunica mesajul către consumatori.
Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Parc, Sala Tera, Bucureşti.
• 20 martie – Conferinţă LAPAR
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) organizează „Conferinţa Naţională a agricultorilor români – 10 ani de activitate LAPAR în slujba agriculturii şi agricultorilor români”.
Evenimentul se va desfăşura pe tema „Cum se corelează reformele propuse de Politica Agricolă Comună pentru perioada 2014-2020 cu strategiile proprii ale fermierilor români”.
Evenimentul va avea loc pe 20 martie 2012, la Palatul Parlamentului- Sala ” C.A.Rosetti”.
• 22 martie – Simpozion ProCredit Bank
ProCredit Bank organizează, joi, 22 martie 2012, la Arad, un simpozion de informare a fermierilor din zona de Vest a ţării.
ProCredit Bank este deja partenerul de încredere al multor companii din toată ţara. Cu o experienţă de 9 ani în sectorul bancar din România, banca a dezvoltat produse şi servicii bancare adaptate nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii cu activitate în agricultură, pentru că ProCredit Bank acordă o atenţie sporită acestui segment de piaţă.
• 23 martie – Simpozion ProCredit Bank
ProCredit Bank organizează, joi, 22 martie 2012, la Timişoara, un simpozion de informare a fermierilor din zona de Vest a ţării.
ProCredit Bank este deja partenerul de încredere al multor companii din toată ţara. Banca a dezvoltat de-a lungul timpului produse de creditare dedicate tuturor celor care activează în acest domeniu în finanţarea căruia ne-am implicat încă de la înfiinţarea instituţiei noastre. ProCredit s-a dezvoltat treptat, iar în toată această perioadă a acordat peste 35.000 de credite agricole cu un volum de peste 157 milioane EUR.





