3 minute de citit

APIA anunţă noi condiţii pentru subvenţii şi noi pachete pe agromediu

Campania anuală de depunere a cererilor pe suprafaţă, care va începe la 1 martie, are câteva nouăţi legate de anumite condiţionări referitoare la protecţia mediului pentru fermierii care solicită plăţi, a anunţat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Florin Marius Faur.

„Este vorba de un nou GAEC (condiţii de mediu n.r.) prin care fermierii care practică agricultura pe zone cu pantă mai mare de 12% şi se află pe lângă cursul unei ape curgătoare trebuie să păstreze o bandă de minimum un metru până la cursul de apă, iar acolo nu trebuie să existe fertilizări de niciun fel. Este o măsură de protecţie a apelor care se găsesc în vecinătatea parcelelor exploatate de fermieri. Din fericire pentru toţi fermierii care se regăsesc în această situaţie în aplicaţia noastră electronică IPA online există această avertizare a fermierilor care apar în aceste zone. Ei vor fi avertizaţi electronic din momentul depunerii cererilor”, a spus Florin Faur.

UE se implică şi în managementul fermei
La condiţiile de mediu se mai adaugă şi alte cerinţe legate de management în gestionarea exploataţiilor, susţine Faur.
„În linii mari au o legătură directă cu ideea de ecologism sau de agricultură prietenoasă cu mediul înconjurător, dar şi cu modul în care fermierii au obligaţia de a-şi identifica animalele. De exemplu, dacă pe lângă terenuri fermierii mai au şi o sută de bovine trebuie să se asigure că sunt crotaliate. În momentul controlului se verifică şi dacă animalele sunt crotaliate. Aceasta este o obligaţie prevăzută prin lege, dar noutatea este că noi o vom verifica inclusiv prin cererile depuse pentru plăţile pe unitatea de suprafaţă. Este o condiţionare dată de reglementările europene”, a subliniat şeful APIA.

Pachete suplimentare pe agromediu
Faur a menţionat şi cele două pachete suplimentare pe agromediu introduse din 2012 pe axa 2, respectiv Pachetul 6 – „Pajişti importante pentru fluturi” şi Pachetul 7 – „Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu”.
„Se asigură aceste plăţi compensatorii pentru fermieri din zone unde trăieşte o specie de fluturi – Maculinea şi plăţi pentru protecţia gâştii cu gât roşu. De reţinut că nu va merge cineva acolo să alerge după nişte fluturi sau după gâşte, ci faptul că în acele zone unde se găsesc aceste specii ocrotite, fermierii vor trebui să practice o agricultură cu mult mai multe costuri, de aceea se defineşte plată compensatorie. Adică va primi un plus pentru compensarea pierderilor pentru o agricultură mai complexă, pentru că nu ai voie să aplici fertilizanţi, pesticide, fermierii fiind de asemenea condiţionaţi la cultivare şi la recoltare”, a explicat directorul general al APIA.

Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2012 va începe la 1 martie şi se va derula până la 15 mai 2012, respectiv până pe 11 iunie, dar cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Şeful APIA a adăugat că plata pe suprafaţă va creşte cu 20 de euro pe ha, de la 91,2 euro în 2011 la 112 euro/ha în 2012, pachetul financiar alocat României fiind de 1,086 miliarde euro în acest an.
Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×