Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează, în perioada 2-6 aprilie, o serie de activităţi atât educaţionale cât şi recreative pentru profesori şi elevi, cu ocazia săptămânii „Şcoala Altfel”.
Alături de proiectele aflate deja în derulare şi care îşi vor găsi aplicabilitate în această săptămână: Povestea Morii, Textile Tradiţionale – Metode şi Mijloace de realizare şi Muzeul ASTRA – Promotor al Turismului Cultural, în cadrul cabinetului de educaţie muzeală vor fi implementate ateliere de confecţionat păpuşi aţă, colaje, decoraţiuni de Paşti.
Muzeul ASTRA pune la dispoziţia elevilor un număr mare de ateliere ce se vor desfăşura în Piaţa Mică nr.21, la sediul muzeului de la Casa Artelor.
Atelierele vor fi realizate de către meşteri populari consacraţi, care îi vor îndruma pe copii în artele meşteşugului încondeierii ouălor, al confecţionării măştilor sau al picturii de icoane pe sticlă. De asemenea, se va acorda gratuitate elevilor şi studenţilor pentru vizitarea expoziţiilor muzeului şi vor fi oferite ghidaje speciale, tot gratuite, pe 3 sectoare ale Muzeului în aer liber: Civilizaţia Lemnului, Monumente şi Obiecte Religioase, Traseul Morilor.

În perioada 3 – 5 aprilie are loc şi Olimpiada Naţională „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” – faza judeţeană – unde copiii cu vârste între 6 şi 18 ani, îndrumaţi de către creatori populari sau profesori, îşi vor dovedi măiestria şi îndemânarea în cele 15 secţiuni din concurs.





