În Statele Unite, producţia de etanol necesită un consum mai mare de porumb decât sectorul de creştere a animalelor, este concluzia la care a ajuns Serviciul Nord-American de Gestionare a Riscurilor.
Dacă în 2005 industria etanolului folosea în jur de 33 milioane tone de porumb, anul trecut producţia americană de etanol a „înghiţit” peste 127 milioane tone, ceea ce reprezintă 40 la sută din întreaga recoltă de porumb. În acelaşi timp, pentru producţia de furaje s-a consumat mai puţin cu peste 5 milioane tone.
Pentru sezonul acesta consumul de porumb necesar la fabricarea etanolului este estimat să crească la 130 milioane tone, în condiţiile în care cererea pentru industria furajeră va scădea la 116 milioane tone, cel mai mic nivel înregistrat în ultimii douăzeci de ani. Principala cauză a acestui declin este reducerea efectivului de vite.
Cererea de porumb de la producătorii de etanol va depăşi consumul de furaje pentru cel puţin încă doi ani, susţin experţii americani.
SUA este un jucător important pe piaţa comerţului mondial de porumb, cu aproximativ 20 la sută din recoltă destinată exportului. Aproximativ 80 milioane de acri (circa 32,375 milioane hectare) de teren sunt cultivate cu această cereală. Porumbul reprezintă mai mult de 90 la sută din valoarea totală şi producţia de cereale furajere ale Statelor Unite.






