Adrian Rădulescu, deputat PDL, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii
Agricultorii trebuie să fie încrezători în ei, trebuie să fie ferm convinşi că pentru ei, cu fiecare an, va fi mai bine, chiar dacă de multe ori depindem de Dumnezeu, dar pentru ei trebuie să fie bine, bine, bine, bine până în anul 2020 şi dup-aia vom mai vedea. Pentru mine, am şi satisfacţii şi insatisfacţii, dar sper ca anul care începe să fie mai bun ca şi anul ăsta.

Când vine vorba de cei care fac legile, cei care conduc şi cei care trebuie să le dea câte ceva, ecuaţia pe care agricultorii trebuie să o ia în calcul atunci când îşi fac „business planul” e bafta. Ce vine de la cei care conduc trebuie să vină în plus. Agricultorii trebuie să aibă încredere în ei, pe ceea ce gândesc ei şi cu siguranţă nu vor avea dezamăgiri.
Despre camerele agricole, am spus că vom vorbi în 2012, iar eu îmi iau angajamentul în faţa agricultorilor că mă ocup şi le facem, cu siguranţă într-o formă bună pentru ei. Trebuie camere agricole ale agricultorilor, pentru agricultori şi făcute de agricultori.






