Produsele locale, din fermele micilor fermieri, micilor crescători de animale, merită să fie cunoscute, apreciate și alese!




La Arad a avut loc prima ediție a Târgului Micilor și Marilor Producători Locali, un eveniment organizat de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană ARAD, dedicat promovării produselor autentice și susținerii producătorilor din județ.
Evenimentul a creat un cadru în care producătorii locali și-au putut prezenta produsele direct consumatorilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a descoperi și achiziționa alimente și produse realizate cu grijă și responsabilitate, contribuind astfel la susținerea agriculturii și economiei locale.


„Fiecare produs local poartă în spate munca, priceperea și pasiunea celor care îl realizează. Prin acest târg ne dorim să aducem producătorii mai aproape de consumatori, să le oferim vizibilitate și să încurajăm alegerea produselor românești. Sperăm ca această inițiativă să devină o tradiție și să contribuie, an de an, la dezvoltarea comunității locale”, a declarat Adrian Alda, director executiv al DAJ Arad.


Astfel de inițiative contribuie la promovarea produselor românești, la sprijinirea producătorilor locali și la consolidarea legăturii dintre fermieri și consumatori, informează Ministerul Agriculturii.






