3 minute de citit

Crescătorii de animale, în pierdere

Crescătorii de animale din Germania sunt în pericol să se confrunte cu o criză de lichiditate, deoarece preţurile scăzute ale produselor agricole şi creşterea costurilor de producţie afectează marjele fermierilor, a declarat şeful principalei asociaţii a fermierilor, înaintea unei reuniuni anuale care va avea loc miercuri şi joi, transmite DPA.

“Dacă nu vom vedea o redresare a preţurilor pe pieţele noastre, agricultura se va confrunta cu o adevărată criză de lichiditate”, a declarat preşedintele Asociaţiei Fermierilor Germani (DBV), Joachim Rukwied. Potrivit acestuia, în prezent, preţurile la majoritatea soiurilor de cereale sunt la niveluri nesustenabil de scăzute, cu excepţia notabilă a rapiţei. Unii fermieri au redus deja utilizarea îngrăşămintelor pentru a-şi reduce costurile, o mişcare care ar putea reduce calitatea grâului şi ar putea lăsa cultivatorii cu grâu furajer în loc de grâu de panificaţie, care are o valoare mai mare.

De asemenea, fermierii germani se confruntă cu presiuni şi în alte sectoare. Preţul cărnii de porc în carcasă a scăzut până la aproximativ 1,50 euro (1,72 dolari) pe kilogram, de la peste 2 euro nu cu mult timp în urmă, ceea ce înseamnă că mulţi crescători de porci lucrează în pierdere, a spus Rukwied. Preţurile laptelui sunt şi ele sub niveluri satisfăcătoare, a adăugat preşedintele DBV.

În acelaşi timp, costurile fermierilor au crescut. Preţurile îngrăşămintelor cu azot sunt cu aproximativ 30% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce cultivatorii de fructe şi legume au fost afectaţi de o creştere a salariului minim din Germania până la 13,90 euro pe oră, de la 12,82 euro la începutul anului.

“Recoltele bune din întreaga lume au pus recent presiune asupra preţurilor”, a spus Rukwied. Cererea mai slabă din partea consumatorilor a creat noi presiuni, deoarece gospodăriile au mai puţini bani de cheltuit. “După inflaţia din ultimii ani, consumatorii ţin din ce în ce mai mult cont de preţ atunci când fac cumpărături şi, în unele cazuri, consumă mai puţin. Trebuie să găsim un nou echilibru”, a spus Rukwied. El a adăugat că o creştere a cererii legată de Campionatul Mondial de Fotbal nu s-a materializat încă. “Poate că totuşi va veni”, speră preşedintele Asociaţiei fermierilor germani. sursa Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×