Târgul pentru Fermieri şi Industrie Alimentară AGRALIM 2012 se va desfăşura în perioada 27 – 30 septembrie 2012, la Centrul Expoziţional Iaşi şi este organizat sub patronajul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.
Forumul Agricol 2012 se va desfăşura în primele 3 zile ale Târgului AGRALIM 2012 şi va fi o dezbatere profesionistă care încurajează discuţiile pe teme la zi din sectorul agricol şi alimentar.
Program preliminar:
Joi, 27 septembrie 2012 – „O radiografie a industriei alimentare şi agriculturii din România”
Vineri, 28 septembrie 2012 – Conferinţa dedicată sectorului agricol
Sâmbăta, 29 septembrie 2012 – Conferinţa dedicată industriei alimentare şi de ambalaje
Organizatorii estimează că vor participa peste 200 de specialişti şi oameni de afaceri din domeniu: mari fermieri şi producători agricoli, antreprenori din sectorul agricol şi din industria agro-alimentară, companii şi unităţi bancare, asociaţii şi ONG-uri, reprezentanţi ai autorităţilor de resort şi ai autorităţilor, Direcţiile pentru Agricultură, Agenţiile de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Camerele Agricole Judeţene, reprezentanţi ai mediului academic şi mass media.






