După ce zilele trecute membri Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România au transmis Ministerului Agriculturii o scrisoare în care au fost menţionate revendicările sectorului, membrii Federaţiei Agrostar anunţă că vor picheta în perioada 16-18 noiembrie sediul Ministerului Agriculturii, dacă subvenţia pentru bovine nu va ajunge la 700 lei pe cap de animal.
„Potrivit Ministerului Agriculturii, subvenţia care ne va fi acordată în acest an este de numai 460 lei/cap de animal, adică sub nivelul anului 2009, când era de 571 lei/cap de animal. Vrem ca subvenţia pentru acest an să fie cu cel puţin 20% mai mare ca în 2009, adică de minimum 700 lei”, a declarat Ştefan Niculae, preşedintele Agrostar, citat de evz.ro.
Crescătorii de animale anunţă proteste mai ample
Potrivit oficialilor asociației, această subvenție este singura modalitate prin care ministerul poate ajuta crescătorii de animale.
„Dacă nu vom primi această subvenție putem spune clar că ministerul contribuie la distrugerea acestui sector”, a afirmat Dorel Secară, fermier și membru în conducerea Agrostar, potrivit evz.ro.
Reprezentanţii crescătorilor vor avea, în data de 10 noiembrie, o întâlnire cu ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, în speranţa că vor obţine o majorare a subvenţiei.
Dacă această întâlnire nu va avea rezultatele scontate de fermieri, am putea asista la proteste mai ample ale crescătorilor de animale, care vor veni în Bucureşti.
Federaţia Crescătorilor de Bovine din România şi Asociaţia Generală a Crescătorilor de Bovine din România, afiliate la AGROSTAR, au organizat pe 9 noiembrie, 2011, ora 11.00, o conferinţă de presă, tema principală fiind pichetarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) în perioada 16-18 noiembrie 2011, între orele 11.00-13.00, ca urmare a deciziei MADR de a acorda o subvenţie pe cap de animal total insuficientă, crescătorii de bovine fiind astfel nevoiţi sa renunţe la efective.






