2 minute de citit

Harghita: Plăţile pe suprafaţă vor fi verificate de Curtea Europeană de Conturi

O delegaţie a Curţii Europene de Conturi va verifica dacă modul în care au fost acordate subvenţiile pe suprafaţă aferente anului 2010, în judeţul Harghita, a fost sau nu corect.

Delegaţia Curţii Europene de Conturi care va efectua controlul va sosi, în această săptămână, în judeţul Harghita, fiind pentru prima dată de la înfiinţarea Agenţiei judeţene de Plăţi când un organism european de control vizitează judeţul, a precizat directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita, Haschi Andras, într-o conferinţă de presă, în 7 noiembrie 2011.

Terenuri agricole_b

Membrii delegaţiei vor face verificări la faţa locului, respectiv vor măsura terenul pentru care a fost acordată subvenţia, vor analiza respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu, vor controla existenţa documentelor din dosarele instrumentate de APIA şi vor stabili dacă subvenţiile au fost acordate corect, însă şeful Agenţiei judeţene este încrezător că nu vor fi găsite nereguli.

„Noi nu ne facem griji din cauza acestui control pentru că ştim că ne-am făcut treaba în mod corect, conform legislaţiei în vigoare”, a spus Haschi Andras, citat de Agerpres. Acesta a adăugat că subvenţiile supuse controlului au fost verificate, deja, atât de către APIA, cât şi de către Curtea de Conturi a României, şi a subliniat că fermierii trebuie să ştie că aceste verificări pot fi făcute şi peste câţiva ani.

Pentru anul 2010, în judeţul Harghita au fost plătite subvenţii directe pe suprafaţă prin APIA de aproximativ 42 milioane euro, pentru o suprafaţă totală de 184.700 hectare.

Penalizări pentru declaraţii eronate în cererile de plată

Directorul APIA Harghita anunţa, la începutul lunii noiembrie 2011, că sute de agricultori din judeţ trebuie să înapoieze sume de până la câteva sute de lei din subvenţiile primite pe suprafaţă în anii trecuţi, întrucât aceşti bani nu li se cuveneau, controalelor făcute în ultimii ani dovedind că unii dintre fermieri au declarat suprafeţe mai mari decât cele pe care le deţin sau au spus că au în proprietate fâneţe ori păşuni, când, de fapt, aceste suprafeţe erau împădurite.

Cisteste si...

tineri si mici fermieri o

Raport! Micii fermieri în pericol!

Un Raport publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) […]

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tineri si mici fermieri o

Raport! Micii fermieri în pericol!

Un Raport publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) […]

Citește mai multe știri →
×