Agricultorii au avut stabilit drept termen de depunere a cererilor pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură (aferentă trimestrului III / 2011) data de 31 octombrie.
Însă, o parte din fermierii judeţului Constanţa nu au reuşit ca până în ultima zi să înainteze documentaţia aferentă, astfel încât circa 100 de agricultori au rămas fără sprijin.
Iniţial, acordul de finanţare a fost emis pentru 866 de constănţeni, dar la nivelul judeţului s-au centralizat doar 749 de cereri. Ceilalţi fermieri nu vor putea primi ajutorul de stat ce se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21 euro/1.000 litri). Valoarea acesteia este, pentru anul 2011, de 1,20 lei/litru de motorină.
Sancţiuni usturătoare pentru vânzarea motorinei sau încasarea acestui ajutor necuvenit
Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au ţinut să precizeze că vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.
În acelaşi timp, dacă în urma controalelor, se dovedeşte că beneficiarii au primit un ajutor necuvenit (ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordat beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale), aceştia riscă amenzi de până la 20.000 de lei şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, scrie cugetliber.ro.






