10 minute de citit

Ajutor de stat fermieri, publicat în Monitorul Oficial!

Ajutor de stat fermieri publicat în Monitorul Oficial din 18 iulie 2025. Prin Ordinul MADR 244/2025 se aprobă schema de ajutor de stat „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene” aferentă intervenției DR-23 — „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate. Fermierii pot obține până la 10 milioane de euro pentru un proiect.

„Bugetul schemei
Art. 27 – (1) Valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, angajată pe durata de aplicare a acesteia, este echivalentul în lei a 164.929.100 euro contribuţie publică, din care FEADR 138.750.000 euro și buget de stat estimat 26.179.100 euro, calculată la cursul Băncii Centrale Europene de la 1 ianuarie a anului intrării în vigoare a
ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aprobare a prezentei scheme, fără a depăși bugetul mediu anual, echivalent în lei, a 150.000.000 euro.
(2) Sprijinul public nerambursabil se compune din: – 85% contribuţie europeană – FEADR şi 15% contribuţie naţională de la bugetul de stat pentru regiunile de dezvoltare ale României, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov; – 43% contribuţie europeană – FEADR şi 57% contribuţie naţională de la bugetul de stat pentru regiunea Bucureşti-Ilfov.
(3) Contribuţia europeană şi contribuţia naţională de la bugetul de stat pot fi revizuite în funcţie de modificările PS 2023-2027 care se aprobă de Comisia Europeană.
Art. 28. – Numărul estimat al întreprinderilor care vor beneficia de sprijin financiar în cadrul prezentei scheme este de maxim 130.”

În cadrul prezentei scheme se acordă ajutor de stat regional pentru investiţii sub formă de grant, cu finanțare din FEADR și bugetul de stat, în conformitate cu prevederile fișei tehnice a intervenției DR – 23 din PS 2023-2027 constând în rambursarea costurilor eligibile efectiv suportate de către beneficiar.
Ajutorul se acordă în urma verificarii de către AFIR a tuturor condițiilor de acordare a ajutorului de stat prevăzute la capitolul VI, a selectării şi notificării beneficiarului privind acceptarea cererii de finanţare, urmată de încheierea contractului de finanţare între AFIR şi
beneficiar. Contractele de finanţare vor fi încheiate cel târziu până pe 30 iunie 2027. Contractul trebuie să facă referire expresă la faptul că se acordă un ajutor de stat în baza Regulamentului (UE) nr.651/2014 și a Regulamentului (UE) 2021/2.115 şi la valoarea acestuia.
Plata efectivă a ajutorului se efectuează eşalonat, în tranşe conform etapelor de execuţie, în urma prezentării de către beneficiar a cererilor de plată şi a documentelor justificative de plată, prevăzute în procedurile specifice ale AFIR. Plata ajutorului către beneficiarii schemei se poate face până la 31 decembrie 2029. Ajutoarele vor fi actualizate la valoarea lor în momentul în care sunt acordate. Costurile eligibile se actualizează la valoarea lor în momentul acordării.

ajutor 2023 munte o

„Condiţii de acordare a ajutorului de stat
Art. 11. – Condițiile de acordare a ajutorului includ condițiile de eligibilitate aplicabile solicitanților și condițiile de eligibilitate ale proiectelor.
Art. 12. – (1) Prevederile prezentei scheme se aplică tuturor întreprinderilor care realizează investiţii în domeniile menţionate în anexa nr. 1 la prezenta schemă şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili, asa cum sunt definiți în fișa intervenției DR – 23 și în Hotărârea Guvernului nr. 1570/2022, cu modificările și completările ulterioare, respectiv IMM sau întreprinderi mari, astfel cum sunt definite în prezenta schemă, legal constituite și înregistrate la ONRC;
b) nu sunt considerate „întreprinderi în dificultate” în conformitate cu prevederile art. 28 pct. 37 din prezenta schemă;
c) nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială, nu au activitatea suspendată sau alte situaţii similare reglementate de lege;
d) la data depunerii cererii de finanţare nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv bugetele locale, sau debite provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de sănătate;
e) nu sunt întreprinderi care fac subiectul unui ordin de recuperare încă neexecutat privind declararea unui ajutor ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și ajutorul a fost integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;
f) solicitantul confirmă că, în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, nu a efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul și se angajează că nu va face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul;
g) în situația în care solicitantul are sediul înregistrat într-un stat membru UE, la momentul plății ajutorului trebuie să fie înregistrat în România în baza prevederilor legale naționale;
(2) Verificarea condiţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează pe baza declaraţiilor pe propria răspundere/angajamentelor asumate la depunerea cererii de finanțare, a situaţiilor financiare anuale, precum şi în baza altor acte şi documente care se anexează cererii de finanţare și/sau a informațiilor publicate pe site-urile autorităților competente şi care se detaliază în Ghidul solicitantului.

Art. 13. – (1) Sprijinul acordat pentru proiectele de investiţii se limitează la 1 proiect per intervenţie, dar nu mai mult de 2 proiecte pe intervenţii distincte per beneficiar sau 3 proiecte pe intervenţii distincte per beneficiar, dacă unul dintre acestea vizează intervenţia DR-19 – Investiţii neproductive la nivel de fermă, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate ale acestuia şi a regulilor ajutoarelor de stat;
b) să nu facă obiectul dublei finanţări cu o altă intervenţie finanţată din FEADR sau din alte fonduri publice;
c) nu sunt create condiţiile pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 62 din Regulamentul (UE) 2021/2.116, în orice etapă de derulare a proiectului;
d) prezentarea dovezii cofinanţării private a investiţiei, prin extras de cont şi/sau contract de credit acordat în vederea implementării proiectului. Atât extrasul de cont, cât şi contractul de credit menţionează valoarea totală a cofinanţării private. În cazul în care dovada cofinanţării se prezintă prin extras de cont, acesta va fi însoţit şi de angajamentul solicitantului că minimum 50% din disponibilul prezentat va fi destinat plăţilor aferente implementării proiectului.

Verificările, în acest din urmă caz, se detaliază în procedurile de lucru şi contractul de finanţare;
e) în cazul aprobării mai multor cereri de finanţare/proiecte pe intervenții diferite, solicitantul/beneficiarul, după caz, trebuie să dovedească existenţa cofinanţării private pentru toate proiectele.
(2) Solicitanţii/beneficiarii, după caz, înregistraţi în registrul debitorilor AFIR, pentru Programul SAPARD şi/sau pentru FEADR, care achită integral datoria faţă de AFIR, inclusiv dobânzile şi majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanţare, pot depune proiecte prin prezenta schemă.
(3) În cadrul schemei nu se finanţează proiectele mari de investiţii, astfel cum sunt definite la art.8 pct. 34 din prezenta schemă.
(4) Acei solicitanţi/beneficiari care au contracte de finanţare pentru proiecte aferente intervențiilor din PS 2023-2027, inclusiv contracte de finanțare prin care au fost acordate ajutoare de stat/de minimis, nerealizate, respectiv încetate la cererea beneficiarului, precum și solicitanţii/beneficiarii care au contracte de finanţare încetate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR şi pentru care administratorul schemei a dispus recuperarea debitelor rezultate din nereguli/recuperarea ajutoarelor de stat/de minimis acordate, după caz, nu pot beneficia de finanţare în baza prezentei scheme decât după îndeplinirea integrală a obligaţiilor de rambursare a ajutorului plătit, inclusiv a dobânzilor aferente.
Art. 14. – (1) În cadrul prezentei scheme pot fi finanţate exclusiv proiectele care prevăd realizarea de investiţii iniţiale, aşa cum sunt acestea definite la art. 8 pct. 6 şi 7.
(2) Pentru acordarea sprijinului trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:
a) sprijinul va fi limitat la investiții în sectoarele de activitate economică eligibile precizate la
nivel de cod CAEN în Anexa 1 la prezenta schema, în scopul procesării produselor agricole incluse în lista cuprinsă în anexa I la Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și obținerii de produse neagricole;
b) investiția propusă prin proiect trebuie să se încadreze în tipul de investiție eligibilă corelată cu tipul de întreprindere, zona de dezvoltare regională în care este amplasată investiția și intensitatea sprijinului;
c) viabilitatea economică a investiţiei trebuie să fie demonstrată în baza prezentării documentaţiei tehnico-economice;
d) investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului;
e) prin investiția propusă solicitantul demonstrează că sunt îndeplinite condițiile privind efectul stimulativ prevăzute la art. 15;
f) investițiile care intră sub incidența ajutorului regional și care se încadrează în definiția ”investiției inițiale” conform Regulamentului (UE) nr. 651/2014, inclusiv investițiile legate de eficiența energetică a clădirilor care nu pot exista de sine stătător și care reprezintă componentă
secundară a proiectului din punct de vedere valoric raportat la cheltuielile eligibile, legată intrinsec de investiția principală, vor respecta prevederile art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, precum și celelalte prevederi aplicabile ajutorului de stat acordat in baza prezentei
schemei.

Intensitatea ajutorului şi valoarea maximă a finanţării
Art. 21 – Intensitatea maximă a ajutoarelor de stat acordate în cadrul prezentei scheme pentru întreprinderile mari și IMM-uri este cea prevăzută în Anexa 2 și nu va depăși intensitatea maximă de 65% permisă de Regulamentul (UE) 2021/2.115.

Art. 22 – Pentru a garanta că investiţia este viabilă, beneficiarul trebuie să aducă o contribuţie financiară din resurse proprii sau atrase, neafectată de elemente de ajutor public, de minimum 35%, în funcție de intensitatea maximă a ajutorului acordat în zona NUTS 3 în care este amplasată investiția.

Art. 23 – (1) Valoarea maximă a ajutorului acordat în cadrul prezentei scheme nu poate depăşi plafonul maxim/proiect, inclusiv pentru un proiect mare de investiții, după cum urmează:
a) maximum 10.000.000 euro/proiect pentru investiții de înființare în sectorul panificație;
b) maximum 3.000.000 euro/proiect pentru celelalte tipuri de investiții.
(2) Un proiect unic de investiţii nu poate fi divizat în mai multe subproiecte în scopul de a beneficia de ajutor de stat în valoare mai mare decât valoarea maximă prevăzută pentru proiectele mari de investiţii.
(3) În cazul în care un proiect unic de investiţii este un proiect mare de investiţii, valoarea cumulată totală a ajutoarelor pentru proiectul unic de investiţii nu poate depăşi valoarea ajutorului maxim pentru proiecte mari de investiţii calculat conform alin. (2).”

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 244/2025 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×