Plățile paralizate, protest APIA și AFIR. Salariații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), cei ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și cei din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene protestează astăzi 15 iulie 2025, între orele 10:00-14:00, în Piața Victoriei, informează Blocul Național Sindical (BNS).
”În intervalul 10:00 – 14:00, în Piața Victoriei, va avea loc un protest organizat de Sindicatul Salariaților APIA, Sindicatul Salariaților din AFIR și Sindicatul Salariaților din MIPE, toate afiliate la Blocul Național Sindical (BNS)”, anunță BNS.

Plățile fermierilor paralizate, deoarece la această acțiune participă angajați veniți din toată țara, care își exprimă astfel nemulțumirea față de măsurile legislative recente ce afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene.
În cadrul protestului, o delegație formată din cinci persoane va depune un memoriu oficial la registratura Guvernului României.





