Fermele mici vor putea primi după 2014 o plată fixă între 500 şi 1.000 de euro anual printr-o schemă simplificată de plată, a declarat, vineri, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, într-o conferinţă privind reforma Politicii Agricole Comune.
„Propunem din 2014 un sistem simplificat de plată pentru fermele mici, dând o subvenţie fixă pentru acestea, care vor fi definite de fiecare stat membru pe baza unor principii propuse prin regulament. S-ar putea primi o plată pe fermă anuală, între 500-1.000 de euro, care va varia de la un stat la altul şi în funcţie de media subvenţiilor pe fermă în statul respectiv, care nu se va modifica din 2014 până în 2020 dacă rămâne în actualitate. Sistemul va fi valabil doar pentru cei aflaţi înregistraţi în 2014, nu şi pentru cei care vor să intre ulterior, în anii următori, pentru a evita fărâmiţarea artificială a fermelor mijlocii numai pentru a beneficia de această subvenţie fixă”, a precizat Cioloş.
Fermierii care vor ieşi din sistem, dar arendează terenul vor primi prime plus suplimente
Oficialul european a menţionat că aceste plăţi au fost legate şi de o altă propunere din PNDR prin care un fermier intrat în acest sistem al fermelor mici, decide să iasă în perioada respectivă din cauza vârstei şi cedează terenul prin arendare, va primi în continuare prima plus un supliment de câteva procente din PNDR pentru a nu încuraja păstrarea terenului pentru bani, chiar dacă nu-l lucrează.
„De exemplu, dacă primeşte 500 de euro pe an prin plată directă şi terenul este în continuare lucrat după retragerea sa, va primi prin PNDR în continuare acei bani dacă suprafaţa respectivă se duce într-o fermă în activitate. Cred că este o schemă interesantă şi pentru România, pentru că vom ridica presiunea de pe beneficiar, dar şi de pe agenţia de plăţi, fiindcă se reduce perioada de control şi volumul de muncă”, a explicat oficialul european.
Această propunere vine în urma unor studii care arată că o treime dintre beneficiarii de subvenţii directe din UE reprezintă doar 3% din suprafaţa UE, dar trec prin aceleaşi „furci caudine” ca o fermă normală, ceea ce complică lucrurile.
Prima de instalare pentru tinerii fermieri, completată de o plată directă la ha, cu 25% mai mare
De asemenea, Dacian Cioloş a precizat că prin noua schemă de subvenţionare directă a agricultorilor se vor introduce plăţile complementare, în primii cinci ani de la instalare, pentru tinerii care se instalează în mediul rural şi lucrează în agricultură prin preluarea unei ferme sau crează o altă fermă. „Dincolo de prima de instalare prin PNDR, care se va menţine, dar şi o cofinanţare la un nivel mai ridicat la proiectele de investiţii, propunem ca după 2014 să existe şi o plată directă la hectar cu 25% mai ridicată pentru tinerii fermieri în primi cinci ani după instalare, deoarece atunci e presiunea cea mai mare, se investeşte mult şi au probleme cu creditarea”, a explicat oficialul european.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a participat vineri la o conferinţă privind reforma Politicii Agricole Comune.
Problema sprijinului financiar acordat agricultorilor, recolta de toamnă, modalităţile de creştere a absorbţiei fondurilor UE şi provocările pentru care trebuie să fie pregătită România în anii următori au fost subiecte analizate în cadrul evenimentului.
sursa: Agerpres






