3 minute de citit

Pășuni! Cum vă asigurați subvenția APIA pe pășune!

Ce lucrări trebuie făcute în aprilie!

Pășuni. În această lună, primăvara începe să-și intre în drepturi și în zona premontană și montană unde, pe măsură ce zăpada se topește progresiv pe altitudine și starea terenului o permite, se avansează cu lucrările de îmbunătățire a pajiștilor permanente și cele ce vizează pregătirea patului germinativ, începerea pășunatului, din care amintim:

Continuarea defrișării vegetației lemnoase dăunătoare, cu precizarea că elementele de peisaj, incluzând arborii izolați, trebuie păstrați;
Încheierea acțiunii de împrăștiere a mușuroaielor și nivelarea terenului;

Încheierea fertilizării cu gunoi de grajd și aplicarea amendamentelor, cu precizarea că trebuie menținute fâșiile de protecție existente pe terenurile agricole situate în vecinătatea zonelor de protecție a apelor de suprafață, stabilite în conformitate cu prevederile legislației în domeniu.

colaj pajisti o

Continuarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare (combaterea eroziunii, eliminarea excesului de umiditate, etc.);

Continuarea aplicării îngrășămintelor chimice progresiv pe altitudine după topirea zăpezii (în fermele care nu au angajamente pe măsura 10 – agro-mediu și climă din PNDR);

Administrarea îngrăşămintelor cu azot pe păşuni (în fermele care nu au angajamente agro-mediu și climă) se face cu cel puțin două săptămâni sau chiar o lună înainte ca animalele să intre la pășunat, pentru a se evita intoxicaţiile cu azot la animale;

Intensivizarea lucrărilor de supraînsămânțare sau reînsămânțare a pajiștilor cu covor ierbos degradat, iar pe pajiștile cu angajament de agro-mediu și climă se pot face însămânțări numai cu specii din flora locală și doar în cazurile în care unele suprafețe sunt afectate accidental;

Eliminarea crengilor uscate și plombarea scorburilor la arborii izolați de pe pășuni;

Finalizare lucrări de plantare arbori pentru umbră și împrejmuirea lor;

Reparații la alimentări cu apă (puțuri, jgheaburi, etc.) podețe, drumuri, garduri de împrejmuire, adăposturi pentru animale, stâni și alte dotări pe pășune;

Începerea sezonului tradițional de pășunat pe izlazurile comunale și pășuni comune după data de 23 aprilie (Sf. Gheorghe) și respectarea pășunatului rațional pe specii și categorii de animale.
Arderea vegetației pajiștilor permanente și a miriștilor este interzisă!

Informații obținute de Agroinfo de la Agenția Națională a Zonei Montane. 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×