1 minut de citit

Legume, fructe şi lactate în valoare de 70.000 lei, confiscate

În urma unor controale efectuate de Garda Financiară Bucureşti, aproape 53 de tone de legume şi fructe, 150 kilograme de brânză şi 70 kilograme de smântână, cu o valoare totală de piaţă de circa 70.000 de lei, au fost confiscate.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru alte 20 de tone de fructe s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii.

Comisarii Gărzii Financiare Bucureşti verifică, tirurile care aprovizionează Complexul Comercial Antrefrig, până în prezent fiind identificate trei transporturi cu produse alimentare fără documente de provenienţă a mărfii şi care erau destinate valorificării pe piaţă în condiţii ilegale.

ANAF precizează că acţiunile de control ale Gărzii Financiare în domeniul achiziţiilor intracomunitare vor continua în perioada următoare.

sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×