Câmpia Română este una dintre zonele foarte prielnice pentru cultivarea de floarea-soarelui, astfel că, în această perioadă, fermierii din Bărăgan au început recoltarea acestei culturi.
Judeţul Teleorman este primul la recoltare
Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman au anunţat începerea campaniei de recoltare a culturilor de primăvară în judeţ.
S-a recoltat deja 24% din suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui şi a început şi recoltarea porumbului pe solele mai timpurii.
În Teleorman au fost cultivate cu floarea-soarelui aproximativ 88.000 de hectare. Producţia medie de floarea-soarelui la hectar este de 2.200 kg/ha.
Nicolae Petculescu, producător agricol, care a cultivat floarea-soarelui pe circa 400 hectare, a început recoltarea de câteva zile şi se declară încrezător în recolta din acest an. „Cu toate că am semănat mai târziu floarea-soarelui, am început recoltarea de două-trei zile. Cultura arată bine, iar producţiile par a fi destul de promiţătoare”, ne-a spus fermierul.
După recoltare, cel mai probabil, majoritatea fermierilor vor da recolta spre vânzare. „Noi vom vinde integral recolta, imediat după ce va fi luată din câmp, chiar dacă nu s-a format încă un preţ”, a adăugat Petculescu.
Înfiinţarea culturilor de toamnă – în întârziere
În această perioadă s-a demarat de asemenea şi înfiinţarea culturilor de toamnă. Unele judeţe au avut însă de suferit de pe urma secetei din ultima lună.
La Buzău, agricultorii au pregătit doar o treime din suprafaţa necesară înfiinţării culturilor de toamnă, principala cauză în acest sens fiind seceta prelungită. „Campania de înfiinţare a culturilor de toamnă, a rapiţei în principal, este pusă sub semnul întrebării. În Câmpia Buzăului nu a mai plouat de aproape o lună, iar arăturile sunt practic sistate, se folosesc doar scarificatoarele, dar următoarea operaţie – discuirea – a devenit problematică din cauza bolovanilor foarte mari”, a declarat Cosmin Florea, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău.
Rapiţa este cultura care va avea, probabil, cele mai multe pierderi, deoarece condiţiile meteo nu au fost deloc pe măsura aşteptărilor agricultorilor, iar timpul „nu mai are răbdare”. „Până la această dată s-au însămânţat cu rapiţă doar 1.000 de hectare din circa 10.000 de hectare planificate, iar perioada optimă de semănat se încheie pe 10 septembrie, dată după care apar pierderi sau se impune întoarcerea culturilor”, a mai spus Florea.
În Teleorman, situaţia nu este la fel de îngrijorătoare. „La noi în judeţ a fost posibilă efectuarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor de toamnă, condiţiile nu sunt vitrege, au fost şi precipitaţii, chiar dacă mai slabe. Totul constă în pregătirea din timp a fiecărei sole”, ne-a spus Nicolae Petculescu, agricultor din judeţ.






