1 minut de citit

Ucraina mizează pe 8,5 milioane tone de legume

Producţia de legume a Ucrainei ar putea atinge anul acesta 8,5 milioane tone, conform previziunilor exprimate de ministrul adjunct al Politicilor Agrare şi Industriei Alimentare, Oleksandr Sen.

Aproximativ un milion de tone vor fi colectate prin intermediul întreprinderilor agricole, iar restul de 7,5 milioane tone vor fi obţinute de întreprinzători privaţi. Chiar şi aşa, oficialii de la Kiev au anunţat că nu pot garanta că produsele provenite din gospodăriile private vor ajunge să fie comercializate în unităţile alimentare de stat.

Pe de altă parte, Oleksandr Sen a menţionat că este necesar ca Ucraina să implementeze tehnologii noi în sectorul vegetal, care să permită creşterea randamentelor culturilor de legume şi îmbunătăţirea calităţii acestora.

Până la 1 august, Ucraina a importat o cantitate de 130.300 tone de legume, în timp ce exporturile au reprezentat doar 95.500 tone. De obicei, pe durata unui an, cantitatea de legume importată este sensibil egală cu cea livrată pe pieţele externe. Potrivit adjunctului de la minister, creşterea exporturilor de legume se numără printre priorităţile acestei ţări.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×