Dacă am înlătura complet progresul semnificativ în ceea ce priveşte productivitatea culturilor cerealiere începând cu 1962, astăzi am avea nevoie de două ori mai mult pământ pentru a obţine producţiile înregistrate în prezent.
Concluzia aparţine oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Oxford, care au realizat un studiu în acest sens. Astfel, potrivit estimărilor exprimate de cercetătorii brizanici, în 1962 erau alocate 626 milioane de hectare pentru culturile de cereale, în timp ce în anul 2014 suprafaţa a crescut la 721 milioane hectare. Pentru a ţine pasul cu cererile globale în creştere, amprenta agricolă ar fi fost forţată să crească până la aproape 2 miliarde de hectare!
Conform analizei, terenurile aflate în producţia de cereale se referă la suprafaţa recoltată, deşi unele ţări raportează numai suprafaţa semănată sau cultivată. Cerealele includ grâu, orez, porumb, orz, ovăz, secară, mei, sorg, hrişcă şi alte amestecuri. Datele de producţie referitoare la cereale se referă la culturile recoltate numai pentru cerealele uscate. Sunt excluse astfel culturile de cereale recoltate pentru fân sau recoltate verzi pentru hrană, furaje sau însilozări, precum şi cele utilizate pentru păşunat.
