3 minute de citit

Lely a vândut mai mulți roboți Astronaut

2019 a fost un an excepțional pentru Lely iar robotul de muls Astronaut A5, care a fost introdus pe piaţă în 2018, a generat vânzări record. Astfel, anul trecut cifra de afaceri a Lely a fost de 606 milioane euro, cu 46% mai mare decât în 2018 (416 milioane euro).

Compania a înregistrat o creştere a vânzărilor în toate cele 46 de țări în care este activă şi în special în Europa, unde sistemele robotice sunt acum un standard. De asemenea, cifra de afaceri de anul trecut a beneficiat şi de o creştere a vânzărilor de consumabile și servicii, echipamente de furajare şi instalaţii de muls. Creşterea vânzărilor de roboţi, atât roboţi de muls cât şi alţi roboţi de fermă, arată că adoptarea roboților în fermele de vaci de lapte continuă la nivel mondial.

În aprilie, compania a fost votată „Afacerea de familie a anului” (‘Family Business of the Year”) şi Lely a fost certificată oficial ca „Great Place to Work”, la sfârşitul anului trecut.

Anul 2019 a fost marcat și de numirea lui Alexander van der Lely în funcţia de Președinte al noului Consiliu de supraveghere al Lely. De la 1 ianuarie, în funcția de CEO al Lely a fost numit Andre van Troost, un fost membru al Comitetului Executiv al companiei. Sarcina Consiliului de Supraveghere este de a se asigura că Lely va continua să fie o afacere de familie robustă şi în viitor.

Lely Astronaut A5_b 

Prognoza pieței 2020

Anul trecut prețurile produselor lactate de bază au crescut pe plan mondial. O creșterea mai modestă a producției globale de lapte este așteptată în 2020. Încetinirea creșterii economice, Brexit-ului și, desigur, răspândirea virusului COVID-19 vor afecta, de asemenea, piaţa globală și prețul laptelui şi produselor lactate.

Importanța sustenabilității este un subiect fierbinte, aflat pe ordinea de zi, în special în Europa, datorită legislației și a cererilor consumatorilor (cum ar fi trasabilitatea alimentelor, bunăstarea animalelor, păstrarea biodiversității, etc.). Societatea manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru produsele lactate iar fermierii trebuie să aibă un dialog continuu și deschis cu părțile interesate și să-și administreze în mod conștient fermele în ceea ce privește sustenabilitatea, bunăstarea animalelor și siguranța alimentelor.

Şi în 2020, Lely va continua să investească în cercetare și dezvoltare astfel încât să rămână un jucător de frunte în robotică și managementul fermelor la nivel mondial. Compania doreşte să rămână un lider în gestionarea fermelor și în automatizarea activităților de producție în fermele de vaci de lapte.

În timpul evenimentului „Lely Future Farm Days”, pe parcursul mai multor zile din iunie 2020, Lely își va prezenta viziunea asupra fermei de vaci de lapte durabile și complet automatizate a viitorului şi vor fi expuse o serie de inovații.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×