În perioada 30 iunie – 30 septembrie 2011, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti va participa la expoziţia itinerantă – Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale (1990 – 2010), organizată , la București, de Muzeul Naţional de Istorie a României.
Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti va fi reprezentat prin două standuri expoziţionale cu tematică, atât istorică, cât şi etnografică, ce îmbină într-o manieră unitară arhaicul, tradiţionalul, cu ultimele tehnologii media.
Evenimentul, organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Muzeul Naţional de Istorie a României, are ca obiectiv promovarea culturii române, a muzeelor din România şi va reuni, în acest cadru, 20 dintre cele mai de prestigiu instituţii culturale din ţară.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, orele 13:00, la Muzeul Naţional de Istorie a României, din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti, scrie adevarul.ro.






