Românii care au vrut să investească bani europeni în înfiinţarea sau modernizarea unor pensiuni agro-turistice au beneficiat de numai 10,8 milioane euro.
Doar patru proiecte cu o valoare de 400 mii euro au fost finalizate. Aceasta în condiţiile în care avem la dispoziţie de la UE, pentru perioada 2007-2013, peste 378 milioane euro.
„Până acum au fost efectuate plăţi în valoare de 10,8 milioane euro, pentru un număr total de 131 de proiecte. Sunt finalizate patru proiecte, cu o valoare publică de 0,4 milioane euro”, a spus Ciprian Alic, vice-preşedintele Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, scrie capital.ro.
Potrivit acestuia, pe Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice” au fost depuse 1.697 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 284,1 milioane euro. „Au rămas contractate 751 proiecte cu o valoare de 132,2 milioane euro, reprezentând 34,9% din alocare”, a mai spus Alic.
El a mai precizat că până la acest moment au fost reziliate 45 de proiecte cu o valoare de 8,4 milioane euro.
Măsura 313 are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural.






