2 minute de citit

ORZUL a ajuns la CEL MAI MIC PREŢ din ultimii ani

PIAŢA CEREALELOR. Tendinţele globale descendente ale preţurilor la cereale au afectat semnificativ şi orzul. Astfel, în acest an preţul pentru orz a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani.

În acelaşi timp s-a redus şi volumul comerţului internaţional cu orz. În perioada iulie 2016 – martie 2017, exporturile de orz la nivel mondial au fost cu 8% mai reduse decât în perioada similară a sezonului trecut. Cea mai importantă scădere a preţului la orz se înregistrează pe piaţa europeană.

Combină la recoltat orz_b

În aceste condiţii, Ucraina, unul dintre pricipalii exportatori de orz a reuşit ca, prin creşterea volumului exportului să compenseze parţial scăderea vânzărilor europene. Dar situaţia se va schimba în sezonul 2017/18 când este de aşteptat să slăbească şi concurenţa dintre principalii exportatori. Per ansamblu este de aşteptat ca producţia mondială să scadă cu 7% iar transferurile globale de orz ar putea scădea la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani. Aceasta chiar dacă există premisele pentru stoparea tendinţei descendente pe termen lung şi o uşoară creştere a preţurilor.

Mai multe ştiri despre tendinţele de pe piaţa agricolă înternaţională, în revista Ferma, ediţia 15-30 iunie 2017!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×