45 de milioane de lei sunt bani alocaţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvolatării Rurale (MADR) pentru lansarea Planului Sectorial de cerecetare-dezvoltare în domeniul Agricol, pe ani 2011 – 2014, a declarat ministrul Valeriu Tabără.Pentru fiecare an în parte proiectul de cercetare va primi sume cuprinse între 10,9 milioane de lei şi 11,815 milioane lei totalizând la finele lui 2014 45 de milioane.
Prin această acţiune a Ministerului Agriculturii afirmaţia cum că „cercetarea agricolă este privată de atenţie” nu se mai justifică crede ministrul Valeriu Tabără şi aduce în sprijinul declaraţiei sale faptul că „Valoarea totală a contractelor de cercetare din Planul sectorial al MADR pentru perioada 2006-2010 a fost de 85,455 milioane de lei” a precizat ministrul pentru Agerpres.
Alte proiecte desfăşurate de MADR au asigurat cofinanţarea unor proiecte de cercetare derulate în parteneriat cu Banca Mondială în anii 2008 – 2009 cu fonduri totalizând 25,633 milioane de lei. Precum şi fonduri pentru dotări şi investiţii pe anii 2008 – 2009 în sumă de 21,381 milioane de lei şi fonduri pentru finanţare instituţională pe anul 2009 -2010, în valoare de 10,785 milioane de lei.
Legea care permite alocarea de fonduri cercetărilor agricole, Legea nr.45/2009 se află în proces de modificare pentru reglementarea unor erori, urmând să fie discutată în plenul Camerei.
Sursa: Agerpres







