2 minute de citit

PREŢUL GRÂULUI a depăşit pragul de 170 EURO/TONĂ

PREŢURI ÎN CREŞTERE. Pe piaţa europeană a grâului, cotaţiile sunt în creştere. În ultima zi de tranzacţionare din săptămâna 2-8 ianuarie 2017, la bursa europeană la termen de la Paris (Matif) a fost depăşit pragul psihologic important de 170 euro/t.

Grâul cu livrare în martie 2017 s-a tranzacţionat la 170,25 euro/t, iar câştigurile au crescut.

De la începutul noului an, cotaţiile grâului la bursa la termen de la Chicago au făcut un salt în sus, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimele două luni.

După ce Ministerul Agriculturii USDA şi-a modificat estimarea privind stocurile de grâu de iarnă în unele dintre cele mai importante state producătoare de grâu, cotaţiile au crescut din nou. Comercianţii urmăresc atent seceta din regiunile americane unde se cultivă grâu, care ar putea influenţa negativ culturile. Pentru zilele următoare, prognozele meteo prevăd ger, însă, pe alocuri, căderile de zăpadă ar putea reduce pericolul unor eventuale daune provocate de îngheţ.

La cea mai recentă licitaţie din Algeria, miercuri, 4 ianuarie 2017, s-au cumpărat 475.000 t de grâu, marfa provendind în mare parte din Argentina, dar şi din Franţa, Marea Britanie, Suedia şi Germania. Acest lucru pune comerţul în mişcare.
(sursa: agrarticker.de)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×