Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Prefectură, în cadrul întâlnirii la care a participat şi Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, s-au pus în dezbatere noutăţile privind modalităţile de accesare a fondurilor europene pe diferite măsuri, tehnicile noi privind solicitările sprijinului financiar pentru fermieri, precum şi alte teme din domeniul agriculturii.

‘Nu trebuie neglijat rolul fundamental pe care l-au avut economia agrară, mediul rural, comunităţile rurale şi ţăranii în istoria noastră. Nu se poate vorbi de istoria României în afara istoriei satului românesc. România este într-o măsură semnificativă o Românie rurală. Aproape 94% din teritoriul României este teritoriu rural, unde locuiesc 47% dintre români.
Viaţa socială a satului românesc a avut un puternic caracter comunitar colectiv, datorat unei rânduieli fără de care acesta nu ar fi putut rezista atâtea veacuri. Satele noastre sunt locuri în care valorile morale şi spirituale se păstrează, reprezentând lumea naturală unde încă simţi că pământul este o parte din tine’, a afirmat prefectul Mihai Archip, potrivit comunicatului citat.
Sursa: Agerpres