Reclama în care elefantul prestează în fabrica de biscuiţi, şi-a găsit corespondentul în realitate dar, de această dată, este vorba despre un animal mult mai mic – oaia.
Chiar dacă patrupedul, popular pentru blana sa, nu este recunoscut drept un campion al inteligenţei, tehnologia modernă îi dă şansa să lucreze într-un mediu high tech. Durita Dahl Andreassen a dotat cinci oi de pe Insulele Feroe cu performante camere de filmat. Scopul ei este cartografierea pentru proiectul Google Street View a acestui paradis natural.
Deja prima oaie înzestrată cu o cameră care filmează la 360 de grade şi-a început misiunea şi iniţiatoarea proiectului consemnează într-un jurnal tot ceea ce este surprins în imagini. De altfel, Insula Oilor – căci acesta este numele iniţial al acestui ţinut aflat între Norvegia şi Islanda – are ca simbol blândul animal domestic.
Cu cele peste 70.000 de exemplare care trăiesc pe insulele care formează arhipelagul feroez, populaţia ovină o depăşeşte pe cea umană, iar în istoria locului oaia se regăseşte chiar şi pe frescele din vechime. În concluzie, blândele vieţuitoare domestice şi-au câştigat pe drept postul de la Google şi speră să facă treabă bună în calitate de cartograf.







