2 minute de citit

Vocea fermierului: Mi-au distrus porumbul în două rânduri!

Pagube uriaşe, pierderi de cultură şi de bani. Autorităţile nu mişcă un deget, legea nu e nici ea de partea fermierilor.Care este cea mai «vânătorească» recomandare pentru fermierii români, în lupta cu mistreţii?

Inginerul Doru Iamandi, din comuna gălăţeană Umbrăreşti, n-a mai avut parte de un somn liniştit în zilele Sfintelor Paşti, când toată lumea îşi doreşte câteva clipe de binemeritată sărbătoare.

„Îmi pare că mă regăseam printre personajele baladei «Mistreţul cu colţi de argint» a lui Ştefan Augustin Doinaş, parcă eram în ceata de vânătoare a prinţului din Levant. Timp de şase-şapte nopţi la rând am păzit porumbul de porcii mistreţi, dar degeaba, tot mi-au distrus porumbul în două rânduri”, ne-a declarat mâhnit agricultorul. Ce s-a întâmplat? Fermierul gălăţean deţine o tarla în suprafaţă de 2,2 hectare pe care a însămânţat-o cu porumb ceva mai târziu, din cauza condiţiilor neprielnice. „Şi au dat iama mistreţii în câmp, de mi-au distrus toată cultura. Eu am fost nevoit să mai discui, am reînsămânţat şi am fertilizat suprafaţa de teren. Am stat de pază câteva nopţi la rând. Dar, spre dimineaţă, când am plecat să mă odihneasc, turma a venit din urmă… Până anul acesta nu am avut probleme cu porcii sălbatici”, a susţinut inginerul Doru Iamandi.
(…)

doru-iamandi_b

Un alt fermier, o altă baladă: Meşterul Manole!
„Exact ca în balada Meşterului Manole; ziua semănam, noaptea râmau! Am pagubă de circa 40.000 de lei, am reînsămânţat peste 40 de hectare cu porumb. Am sesizat paguba în fiecare an şi tot degeaba! Mi se spune invariabil: fă-ţi gardul!”, ne-a declarat Nicu Popa, fermier care lucrează în jur de 800 de hectare.

nicu-popa-fermier-galatean_b

Pagube uriaşe, pierderi de cultură şi de bani. Autorităţile nu mişcă un deget, legea nu e nici ea de partea fermierilor.
Care este cea mai «vânătorească» recomandare pentru fermierii români, în lupta cu mistreţii? Citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 iunie 2016!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×