2 minute de citit

20 septembrie: Ministrul Agriculturii participă la RuralFest! Iată programul!

Daniel Constantin participă duminică, 20 septembrie, la RuralFest, eveniment desfășurat în capitală. Alături de ministrul agriculturii va fi și Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

O mică parte din satul românesc va fi reprezentată în mijlocul Bucureştiului şi cred că este un moment prielnic pentru orășeni să redescopere tradiţiile şi obiceiurile şi chiar să le facă cunoscute generațiilor mai mici, declară ministrul Daniel Constantin. Ministerul Agriculturii are un spațiu rezervat în cadrul RuralFest, la fel și Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR). 

Iată programul pregătit pentru șeful Agriculturii românești:

Ora 10:00 – 10:15: Participare la deschiderea RuralFest 2015 (pe scena amenajată în alveola de pe soșeaua Kiseleff)
Ora 10:15 -10:55: Tur RuralFest
Ora 11:00 – 11:15: Premiere GAL-uri (cort MADR). În perioada 2007-2013, au fost autorizate 163 de GAL-uri, care acoperă 63% din teritoriul național. Prin proiectele demarate, GAL-urile au contribuit la dezvoltarea comunităților locale.
Ora 11:15 -11:30: Declaraţii de presă (cort MADR)

Daniel Constantin a anunțat, în urmă cu două săptămâni, prezența la eveniment a comisarului european pentru Agricultură. Phil Hogan a vizitat vineri, 18 septembrie, Polonia, unde s-a întâlnit și cu predecesorul său, fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș. Se pare că irlandezul de la Agricultură s-a refăcut după o afecțiune virală la stomac care l-a ținut câteva zile în spital. Deocamdată, Ministerul Agriculturii nu a comunicat nimic oficial despre anularea vizitei comisarului european în România.

RuralFest 2015 se desfăşoară pe șoseaua Kiseleff în intervalul 9:00 – 20:30. Aceasta va fi închisă circulației auto pe porțiunea dintre piața Victoriei şi str. Arh. Ion Mincu pentru a face loc satului din mijlocul capitalei. Evenimentul este la cea de-a doua ediție.

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×