România este în căutarea unui brand de ţară, iar cel mai bun pe care îl putem avea este în această zonă, a produselor bio, consideră Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
Potrivit şefului MADR, acest sector s-a dezvoltat din punct de vedere al calităţii şi al marketingului. „România este în căutarea unui brand de ţară, iar cel mai bun pe care îl putem avea este în această zonă, a produselor bio, care s-a dezvoltat din punct de vedere al calităţii dar şi al marketingului, însă aici mai avem încă de lucrat. Sprijinul în acest sector a crescut din 2010 până în 2013, de la 3 milioane de euro la 7 milioane de euro, însă în 2014 acest sprijin din fonduri europene a scăzut la 4 milioane de euro. Am făcut un efort la insistenţele sectorului şi am reuşit la rectificarea din septembrie să mai dăm încă 10,6 milioane de lei pentru ca agricultura ecologică să aibă acelaşi sprijin din 2013″, a declarat, vineri, Daniel Constantin la conferinţa Romanian Organic Forum desfăşurată în cadrul târgului Indagra 2014.
Acesta a precizat că pentru perioada 2014-2020 sprijinul pentru agricultura ecologică a fost dublat la 200 de milioane de euro.
România are un potenţial imens în agricultura ecologică, cu o suprafaţă de 300.000 de hectare de teren arabil certificat ecologic pentru producţie şi alte 500.000 de pajişti şi un număr de 15.500 de operatori înregistraţi în sistem la finele anului 2013. sursa: Agerpres





