Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri că a cerut o analiză cu privire la cartofii furajeri importaţi din Polonia, în condiţiile în care producătorii autohtoni susţin despre aceştia că au un conţinut mare de nitraţi şi nitriţi.
„Am cerut o analiză şi o să facem o analiză pe care o vom prezenta. Situaţia importului este generată de faptul că în România, din cauza condiţiilor meteo, au fost anumite zone calamitate iar una din culturile calamitate a fost cartoful timpuriu, care este afectat în proporţie de aproximativ 15%. Mare parte din această suprafaţă este în zona apropiată Bucureştiului, în zona Lunguleţu şi probabil că din acest motiv am avut acele importuri”, a spus şeful MADR.
Acesta a adăugat că România este la înălţimea aşteptărilor europene şi „cred că astfel de situaţii, dacă se întâmplă, pot fi considerate izolate”, a afirmat Constantin, întrebat dacă nu ar trebui limitat importul de cartofi furajeri despre care se spune că au un conţinut mare de nitraţi şi nitriţi, cu preţuri mici, aduşi mai ales din Polonia. Sursa: Agerpres






