Ediția a 4 – a a VINTEST – Salonul Național de Vinuri al României va avea loc în perioada 24-26 octombrie a.c. la Sala Palatului, București.
Având convingerea că afirmația „Iubesc Vinul Românesc” reprezintă un adevăr valabil atât pentru producătorii de vin cât și pentru promotori, ediția a patra a Salonului VINTEST este dedicată cu prioritate vinului românesc, liant între România și alte popoare, sursă puternică de captare și orientare a atenției turiștilor din țară și din străinătate către zonele viticole ale țării, anunţă organizatorii evenimentului printr-un comunicat de presă.

Aceştia şi-au propus să reunească sub același acoperiș brand-urile de mare popularitate din lumea vinului, precum și pe cele proaspăt create, cu deschidere către reprezentanții lumii, special invitați pentru a asigura succesul acestui demers. „Ambiția și determinarea cu care propulsăm către dumneavoastră această invitație, se bazează pe încrederea reciprocă în ceea ce privește calitatea produselor și a serviciilor, precum și pe afilierea noastră, a tuturor, în slujba produsului românesc numit VIN”, precizează sursa citată. VINTEST este un eveniment marca Lucia Pîrvu.






