Un târg de produse tradiţionale organizat de Asociaţia Producătorilor de produse tradiţionale şi Ecologice din judeţul Maramureş se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână, la Baia Mare.
Vizitatorii pot găsi aici produse tradiţionale de panificaţie, din lapte şi carne, legume şi fructe, dar şi pâine coaptă pe vatră şi specialităţi din lapte de capră. „Încercăm să oferim cumpărătorilor produse de bună calitate, ce provin din gospodăriile noastre, care respectă reţetele tradiţionale şi se bucură de o largă apreciere. Producătorii agricoli autorizaţi deţin mici ferme, sere, solarii, alţii sunt crescători de animale şi au dobândit deja o stimă din partea celor care doresc să consume bunuri pregătite acasă. Toate bunurile alimentare comercializate sunt proaspete, inclusiv legumele de sezon, produsele lactate şi cele din carne”, a declarat Ioan Tătăran, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de produse tradiţionale şi Ecologice Maramureş.
El a adăugat că micii producători agricoli din Maramureş sunt căutaţi pentru calitatea produselor, unii dintre clienţi preferând să meargă acasă la aceştia pentru a cumpăra cantităţi mai mari şi pentru a putea negocia preţul. Târgul de bunătăţi de la Baia Mare se desfăşoară timp de două zile, vineri şi sâmbătă. sursa: Agerpres





