În curând producătorii de fructe şi legume olteni îşi vor putea vinde produsele într-o piaţă de gross amenajată de Consiliul Judeţean din finanţari europene.
Vicepreşedintele CJ, Marius Oprescu susţine că instituţia a alocat anul acesta suma de 75.000 lei necesară realizării studiului de fezabilitate şi documentaţiei necesare pentru a putea depune proiectul în vederea accesării unor fonduri europene pentru realizarea pieţei. „Cel mai mare bazin legumicol este în sudul judeţului Olt şi acolo va fi realizată piaţa de gross. Vor fi create depozite cu toate condiţiile astfel încât legumicultorii să îşi poată păstra şi valorifica produsele în condiţii bune, să nu fie nevoiţi să le vândă pe stradă, la porţi, la preţuri derizorii. Proiectul va fi pregătit anul acesta astfel încât imediat ce va începe depunerea proiectelor pentru accesarea de fonduri europene să fie depus şi să fie obţinută cât mai rapid finanţarea”, a precizat Marius Oprescu.
Potrivit acestuia, piaţa pentru legume va fi în fapt o reţea judeţeană sau chiar regională de depozite şi puncte de colectare şi sortare a legumelor, amenajate în zonele unde sectorul legumicol este bine dezvoltat. Fără aceste depozite, accesul legumicultorilor la marile lanţuri de magazine este limitat, pentru că în vederea obţinerii unor contracte sunt necesare cantităţi mari de produse, deja sortate, eventual ambalate, care să aibă o anumită calitate. Sursa: Agerpres






