2 minute de citit

Protecţia soiurilor în pepiniera pomicolă

A crea un soi de fructe reprezintă, de cele mai multe ori, rodul unei munci de o viaţă. Un specialist care de-a lungul carierei sale reuşeşte să realizeze două sau chiar mai multe soiuri noi şi bune, poate fi considerat un om într-adevăr norocos şi de succes. 

Un lucru primordial pentru un ameliorator de soiuri, înainte de înregistrarea soiurilor, este protecţia acestora. Soiurile protejate pot fi reproduse timp de 30 de ani exclusiv de către pepinierele autorizate. Cadrul juridic de protecţie a soiurilor este asigurat şi supravegheat de organizaţia OCSP (Oficiul Comunitar de Protecţie a Soiurilor) din Franţa.

Amelioratorul de soi (proprietarul, înregistratorul mărcii), poate vinde drepturile de proprietar către persoane particulare sau companii cu personalitate juridică. Începând din acel moment, cumpărătorul va fi proprietarul de licenţă, care poate vinde drepturile de reproducere şi/sau de distribuţie către o pepinieră pomicolă autorizată. În acest fel, organizaţia respectivă devine titularul de licenţă a soiului respectiv.
Licenţa acordată este valabilă pentru întreaga Comunitate Europeană sau pentru o singură ţară. Proprietarul de licenţă poate acorda o licenţă multiplă, pentru mai multe pepiniere, sau unică, pentru o singură pepinieră. În acest ultim caz este vorba de o licenţă exclusivă care, de regulă, se referă nu numai la reproducere, ci şi la distribuţie/vânzare.

Mai multe detalii puteţi citi în revista Ferma – februarie 2014.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×