2 minute de citit

9.000 ha împădurite în ultimii ani în Harghita

Aproximativ 9.000 de hectare au fost împădurite de Direcţia Silvică Harghita în ultimii 12 ani, în condiţiile în care judeţul a fost afectat, de mai multe ori, de doborâturi masive de vânt.

Din 1999 şi până în prezent, instituţia a împădurit 8.985 de hectare de teren forestier. Cele mai mari suprafeţe, de peste o mie de hectare, au fost împădurite în perioada 1999 – 2001, după care acestea au scăzut la câteva sute de hectare.

În campania de împăduriri din această primăvară, Direcţia Silvică Harghita a realizat plantarea a 333,98 hectare, cele mai multe în fondul forestier privat, administrate de această instituţie.

Potrivit şefului Direcţiei Silvice Harghita, Cătălin Mutică, pe lângă suprafeţele împădurite integral, s-au realizat regenerări naturale pe circa 48 de hectare în fondul forestier de stat şi 152 ha în fondul forestier administrat de Direcţia Silvică Harghita pe bază de contracte, precum şi completări curente pe aproape 64 de hectare în plantaţiile executate în anii anteriori.

Pentru împăduririle şi completările curente s-au folosit 1,3 milioane de puieţi forestieri, din care 900.000 de puieţi din pepinierele proprii ale Direcţiei Silvice Harghita, iar 400.000 au fost achiziţionaţi de la alţi producători.

Pădure_b

Cătălin Mutică a precizat că suprafaţa împădurită, de aproape 9.000 de hectare, este foarte mare, dar justificată în condiţiile în care fondul forestier al judeţului Harghita a fost afectat de doborâturi de vânt masive în ultima perioadă. Sursa Agerpres.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×